La începutul lunii ianuarie 2023, patru civili palestinieni neînarmați au fost uciși de o dronă israeliană în Khan Younis, în sudul Gazei. Imaginile surprinse de dronă îi arată pe bărbați mergând pe un drum într-o zonă puternic afectată de bombardamente. Drona a vizat inițial doi dintre bărbați, iar când supraviețuitorii au încercat să fugă, a lovit din nou, ucigându-i pe toți patru. Acesta este doar unul din sutele de masacre comise de statul israelian în ultimul an în Gaza.
Ce au în comun Cluj-Napoca, sectorul tech și masacrul în desfășurare din Palestina, unde familii întregi au fost șterse de pe fața pământului de către dronele israeliene? La prima vedere ar părea că nimic.
Dar la o privire mai atentă, aflăm că companii de din Cluj-Napoca alimentează regimul israelian de apartheid impus palestinienilor în Cisiordania Ocupată și genocidul din Gaza, în urma căruia viețile a peste 2 milioane de palestinieni au fost distruse numai în ultimul an.
Complexul militar-industrial a devenit un client major și profitabil al companiilor din sectorul tech odată cu apariția tehnologiilor avansate, precum inteligența artificială (AI), securitatea cibernetică și sistemele autonome. Tehnologii care au fost inițial gândite și dezvoltate în scop civil și comercial sunt, în prezent, adaptate și redirecționate în scopuri militare peste tot în lume, fără nicio responsabilitate sau transparență, producând distrugere și suferință.
Israelul este unul dintre cele mai puternic militarizate state din lume. Statul, armata, universitățile și sectorul tehnologic sunt puternic interconectate și se hrănesc reciproc. Astfel, orice colaborare cu universitățile sau companiile israeliene reprezintă o susținere indirectă a regimului israelian, regim anchetat pentru genocidul din Gaza și care este implicat într-o ocupație ilegală a Cisiordaniei.
Inteligența Artificială (AI) a devenit o armă fără precedent în Gaza. Exploatată fără empatie sau responsabilitate, AI a produs distrugeri vaste, folosind algoritmi pentru a ținti case, infrastructură și oameni. Lavender AI este unul din sistemele utilizate extensiv în genocidul din Gaza. Rolul său este să decidă în locul personalului militar ce persoană este o țintă, prin atribuirea în mod automat a unor scoruri de risc. S-a dovedit că Lavender AI poate clasifica greșit civilii sau persoanele care au legături vagi cu combatanții din cauza numelor comune sau a tiparelor de comunicare. Sistemul funcționează cu un control uman minim, iar listele sale cu ținte sunt uneori utilizate pentru a ghida bombardamentele asupra zonelor rezidențiale, contribuind la numărul mare de victime civile.
În Cisiordania, Forțele de Ocupație Israeliene pun în practică noile tehnologii pentru a intensifica supravegherea și controlul populației, prin camere și senzori, tehnologii biometrice, baze de date integrative, precum și prin recunoaștere facială, telecomunicații și internet sau vehicule militare terestre fără pilot.
În ciuda legislației bine intenționate, reglementările europene privind tehnologiile cu dublă utilizare (dual-use) nu au împiedicat reutilizarea unora dintre ele în moduri care subminează în mod tragic drepturile omului. Aceste tehnologii, destinate aplicațiilor civile, au jucat un rol în criza actuală din Gaza, cu consecințe devastatoare pentru populația civilă. Această lacună în ceea ce privește aplicarea legii nu numai că evidențiază limitările sistemului actual, dar subliniază, de asemenea, nevoia urgentă de a proteja oamenii de consecințe neintenționate. Consolidarea acestor garanții ar reflecta mai bine angajamentul Europei față de demnitatea umană și ar garanta că tehnologia noastră nu permite suferința.
Mai mult, în ciuda politicilor așa-zis progresiste și a programelor de responsabilitate socială corporatistă (CSR) dezvoltate de companiile multinaționale, vedem cum produsele, serviciile și forța de muncă ale acelorași companii contribuie la încălcarea gravă a drepturilor omului și la genocidul în desfășurare asupra palestinienilor și nu numai.
Atunci când companiile internaționale din sectorul tech colaborează cu instituțiile israeliene, fie că vorbim de producția și vânzarea de componente, produse și programe, de furnizarea de servicii sau de colaborări pentru cercetare și dezvoltare, ele devin complice în suferința produsă de către statul israelian împotriva palestinienilor și nu numai.
Care sunt companiile complice?
SIEMENS este activ în Israel din anul 2000. Operează în domeniul transporturilor, controlului populației și managementului traficului rutier în Ierusalimul de Est Ocupat și în coloniile ilegale israeliene. Siemens se află pe lista BDS pentru implicarea în construirea Interconectorului EuroAsia, cablu electric submarin care conectează Israel de UE pentru export de energie, susținând expansiunea coloniilor israeliene în Cisiordania Ocupată. Află mai multe...
NTT DATA deține un laborator de cercetare în Israel. Activitatea sa contribuie la dezvoltarea securității cibernetice și a eficienței operaționale a Forțelor de Ocupație Israeliene, cu un focus pe cercetare de ultimă oră și soluționarea zonelor critice în domeniul tehnologiilor defensive. Află mai multe...
BOSCH contribuie la multiple sectoare ale economiei israeliene. Expertiza sa în tehnologii precum senzori, securitate cibernetică, AI și în industria automotivă este integrată în produse finite care ajung să servească și sectorului militar israelian. Află mai multe...
ALSTOM se află pe lista ONU a companiilor care încalcă legislația internațională, prin contribuția lor la expansiunea ilegală a coloniilor israeliene. Alstom este activ implicat în construcția și mentenanța mai multor linii de tren ușor în Cisiordania Ocupată, printre care Linia Roșie, care străbate centrul Ierusalimului sau Linia Verde, care va străbate Ierusalimul de la nord la sud, pe rămășițele demolărilor caselor palestinienilor și evacuării a sute de familii. Află mai multe...
De ce te afectează și pe tine?
Muncă
Indiferent de departamentul în care lucrezi, munca ta ajunge să contribuie la dezvoltarea de tehnologii care facilitează violență. Companiile NTT Data, Siemens, Alstom și Bosch se bazează pe munca, skill-urile și cunoștințele tale și ale celorlalte sute de angajați în activitatea lor de a dezvolta tehnologie care mai apoi este furnizată statului Israel.
Bani
Parte din taxele pe veniturile tale, care ajung în bugetul național și al UE, sunt folosite pentru a finanța proiecte de colaborare între sectorul tech și cel militar în vederea cercetării și dezvoltării de tehnologii și cunoaștere. Așa-zisele tehnologii cu utilizare dublă (dual use), precum inteligența artificială și securitatea cibernetică, dezvoltate în scopuri civile sunt utilizate, de fapt, în scopuri militare.
Etică
Dreptul la viață, la libertate, la viață privată și accesul la nevoi de bază (apă, hrană, sănătate) sunt universale, atât pentru tine, cât și pentru palestinieni, dar este nevoie ca ele să fie respectate și garantate în continuare tuturor. Legăturile dintre NTT Data, Siemens, Alstom, Bosch și statul Israel ne arată tocmai opusul, și anume că milioane de vieți nu contează în drumul către consolidarea puterii pe piață sau în lume. Acest lucru trebuie să se schimbe!
Este momentul ca aceste companii să fie trase la răspundere. Lucrătorii din sectorul tech au dreptul de a decide cum este folosită munca lor! Este momentul ca tehnologia să fie folosită pentru pace și nu pentru război!
Doar împreună putem produce această schimbare! Alătură-te campaniei No Tech for Apartheid and Genocide Cluj-Napoca!
Care sunt companiile din Cluj complice la genocid și apartheid în Palestina?
Siemens AG, cel mai mare producător de electronice din Europa, este un conglomerat tehnologic cu sediul central în Germania. Fondată în 1847, compania se concentrează pe automatizarea industrială, resursele energetice distribuite, transportul feroviar și tehnologia sănătății.
Prin participarea la proiectul Great Sea Interconnector, care consolidează ocupația și segregarea populației palestiniene, Siemens se face complice în regimul de apartheid impus de către statul israelian în Cisiordania și în Ierusalimul de Est. Segregarea populației palestiniene este susținută și de colaborările pe care Siemens le are în proiecte de infrastructură feroviară. De asemenea, prin finanțarea start-up-urilor israeliene și prin producerea de cunoaștere prin centrul său de cercetare, compania contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic-militar israelian.
Colaborarea cu Israel
Activ în Israel din 2000, Siemens a fost implicat în construirea infrastructurii israeliene și în susținerea sistemului de apartheid prin intermediul afacerilor sale cu autoritățile israeliene în domenii precum transportul, gestionarea traficului și controlul populației în Ierusalimul de Est ocupat și în coloniile israeliene ilegale.
Sistemele de control al traficului și semafoarele Siemens au fost instalate pe diferite drumuri din Cisiordania Ocupată, unde deplasarea este interzisă palestinienilor.
Siemens Mobility este furnizor pentru proiectul Double Deck Electrical Multiple Units (DDEMU) al Căilor Ferate Israeliene. Relația de afaceri cu Israel Railways se bazează pe un acord-cadru care a fost încheiat în 2017 și este încă în curs de desfășurare. La încheierea contractului, Siemens Mobility s-a angajat să furnizeze 60 de trenuri și să furnizeze servicii de întreținere și reparații pentru o perioadă de 15 ani. Contractul conține o opțiune pentru clienți, care le permite în mod contractual celor de la Israel Railways să achiziționeze trenuri suplimentare de la Siemens Mobility în mod recurent în termen de 10 ani. În plus, există o opțiune pentru prelungirea serviciilor de întreținere și reparații, prin care este posibilă o prelungire până la o perioadă maximă de 29 de ani. Israel Railways a plasat recent o nouă comandă pentru încă 81 de trenuri. Trenurile DDEMU pot fi utilizate pe întreaga rețea feroviară electrică a Israel Railways. (WhoProfits)
Una din liniile deservite de trenurile Siemens este linia de mare viteză Tel-Aviv-Jerusalem (A1). Traseul A1 traversează linia verde în Cisiordania Ocupată în două puncte, utilizând terenuri palestiniene ocupate, inclusiv zone aflate în proprietate privată, pentru un proiect de transport israelian conceput exclusiv pentru uz israelian. (WhoProfits)
Siemens a furnizat, de asemenea, echipamente și tehnologie Serviciului Penitenciar Israelian (SPI) prin reprezentantul său israelian, Orad Group. În 2004, Orad Group a furnizat un sistem de securitate perimetrală, bazat pe tehnologia Siemens, închisorii Gilboa, un centru de detenție din Israel destinat prizonierilor politici palestinieni. De asemenea, Siemens a furnizat SPI un sistem de detectare și stingere a incendiilor. (WhoProfits)
Investiții în ecosistemul tehnologic-militar
Next47 este o societate de capital de risc înființată de Siemens în 2016. Scopul său este de a investi în start-up-uri și de a încheia parteneriate cu acestea pentru a promova inovarea în tehnologii care se aliniază domeniilor de interes strategic ale Siemens. De la înființarea sa în 2016, firma a investit activ în ecosistemul tehnologic din Israel.
Next47 a participat la mai multe runde de finanțare, în general între 5 milioane și 35 de milioane de dolari per investiție, iar portofoliul israelian al Next47 include 11 companii. Printre investițiile notabile realizate în 2024 în Israel se numără Radiant Security, specializată în valorificarea inteligenței artificiale; Homez, o rețea imobiliară pentru închirierea de locuințe; și Metadata, un sistem de operare de marketing B2B.
Great Sea Interconnector (fostul Interconector EuroAsia)
Mișcarea Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni (BDS) a îndemnat la boicotarea companiei Siemens din cauza implicării acestuia în construirea Interconectorului EuroAsia (redenumit între timp Great Sea Interconnector [GSI], un cablu electric submarin care leagă Israel, Cipru și Grecia). Acest proiect va conecta rețeaua electrică a Israelului la UE, permițând exportul de energie electrică generată din gaze fosile către Europa. Potrivit Consiliului Organizațiilor Palestiniene pentru Drepturile Omului (PHROC), GSI va contribui la susținerea și extinderea activităților ilegale de colonizare ale Israelului în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Ierusalimul de Est. Mai mult, prin colaborarea cu Compania Electrică Israeliană (CEI), UE încalcă legislația internațională.
Compania Electrică Israeliană este o companie publică de stat care deține monopolul pe piața de energie electrică din Israel. Activitățile sale includ generarea, transportul, transformarea, distribuția, furnizarea și vânzarea de energie electrică către toate sectoarele economiei. Compania produce energie electrică aproape exclusiv din combustibili fosili, inclusiv gaz natural din Marea Mediterană, cărbune și motorină.
În ceea ce privește acoperirea geografică, infrastructura și operațiunile CEI acoperă întreaga zonă a Israelului și toate teritoriile ocupate și controlate de Israel din 1967, adică Teritoriul Palestinian Ocupat (TPO), compus din Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, precum și Înălțimile Golan Ocupate ale Siriei. Unele componente ale sistemului de transmisie al CEI sunt situate în teritorii ocupate, printre care se numără linii de înaltă tensiune și stații de transformare. Compania operează, de asemenea, cel puțin două turbine pe gaz în așezarea ilegală Atarot, situată la nord de Ierusalimul de Est ocupat. Sistemul de distribuție al CEI include segmente ale rețelei de distribuție și transformatoare situate în teritorii ocupate.
Infrastructura de energie electrică și operațiunile CEI care deservesc clienți din Israel și așezările israeliene din TPO constituie, prin design, o unitate integrată și inseparabilă. Centrala electrică Orot Rabin, parte a acestei unități, generează și transmite energie electrică care este distribuită către așezările ilegale israeliene din TPO.
Având în vedere că Great Sea Interconnector se va conecta la rețeaua electrică israeliană, la aceeași centrală electrică Orot Rabin pentru a crea clusterul Israel-Cipru, acest lucru înseamnă că GSI va lega așezările ilegale israeliene din Teritoriile Palestiniene Ocupate de rețeaua electrică europeană și va stabili circuitul electric pentru transmiterea și comerțul de energie electrică între Europa, Israel și așezările ilegale ale acestuia.
Conform dreptului internațional, UE are obligația de a nu recunoaște și a nu susțineașezările ilegale. Aceasta implică, printre altele, că statele europene și UE nu trebuie să sprijine, sub nicio formă, promovarea, autorizarea, finanțarea sau alte acțiuni legate de activitățile economice care conferă recunoaștere explicită sau implicită așezărilor ilegale israeliene din TPO și/sau facilitează existența lor continuă. GSI este un proiect care leagă Europa de așezările ilegale ale Israelului. Mai mult, odată operațional, Interconectorul va facilita însăși existența și extinderea continuă a acestor așezări. (PHROC)
Care sunt companiile din Cluj complice la genocid și apartheid în Palestina?
Alstom SA este o multinațională franceză activă în domeniile transportului de călători, semnalizării și locomotivelor, producând trenuri de mare viteză, suburbane, regionale și urbane, precum și tramvaie. Fondată în 1928 în Franța, Alstom s-a extins de-a lungul deceniilor în mai multe țări din întreaga lume, fiind prezentă la momentul actual în 59 de țări, printre care și România.
Compania a fost inclusă pe lista OHCHR a Organizației Națiunilor Unite a întreprinderilor comerciale active în coloniile ilegale ale Israelului, construite pe terenuri palestiniene ocupate ilegal.
Prin colaborările în proiecte de infrastructură care consolidează ocupația și segregarea populației palestiniene, Alstom se face complice în regimul de apartheid impus de către statul israelian în Cisiordania și în Ierusalimul de Est.
Colaborarea cu Israel
Dezvoltarea Jerusalem Light Rail: proiectul servește la normalizarea și consolidarea controlului israelian asupra Ierusalimului de Est, inclusiv asupra așezărilor considerate ilegale în conformitate cu dreptul internațional. Linia de cale ferată prioritizează accesul coloniștilor israelieni, contribuind în același timp la o infrastructură segregată, care dezavantajează palestinienii. Proiectul s-a confruntat cu reacții negative din partea mișcării Boicot, Dezinvestire, Sancțiuni (BDS), care îl consideră complice la oprimarea palestinienilor și care a făcut presiuni asupra unor companii precum Alstom pentru a dezinvesti din proiect.
Linia Roșie
Ca parte a consorțiului CityPass Group, Alstom - împreună cu alte patru companii - a condus consorțiul de construcție și a furnizat o flotă de trenuri, sisteme, infrastructură și semnale pentru proiectul Linia Roșie, prima linie operațională a Jerusalem Light Rail. Linia Roșie leagă colonia Pisgat Ze'ev din Ierusalimul de Est ocupat de Muntele Herzel, trecând prin centrul orașului.
În ciuda vânzării participațiilor sale la CityPass Group, Alstom își păstrează participațiile la EPC, societatea contractantă a căii ferate și deține integral Citadis, care efectuează lucrările de întreținere a proiectului.
Linia Verde
În 2022, Alstom, în calitate de membru al consorțiului TM, împreună cu partenerii săi Electra Ltd. & Dan Transportation, au obținut un contract pentru proiectarea, construirea, întreținerea și finanțarea Liniei Verzi a LRT metropolitane din Tel Aviv. Evaluată la 2,6 miliarde de euro, partea Alstom este evaluată la 858 de milioane de euro.
Electra este un conglomerat israelian de companii israeliene și internaționale, specializat în domeniile sistemelor electromecanice, dezvoltării și construcțiilor imobiliare, gestionării instalațiilor și infrastructurii la scară largă. Una dintre filialele grupului, Electra Infrastructures Hofrey Hasharon, a dezvoltat mai multe proiecte de infrastructură în Cisiordania Ocupată. Aceasta a fost contractată pentru a construi tunelul 3A în secțiunea D a rutei feroviare A1, care traversează teritoriul palestinian ocupat. (WhoProfits)
Alstom este responsabilă cu proiectarea, ingineria, furnizarea, integrarea, testarea și punerea în funcțiune a sistemului feroviar, inclusiv a șinelor, electrificarea, alimentarea cu energie electrică, semnalizarea, sistemul de comunicații și furnizarea a 98 de tramvaie Citadis XO5, în timp ce întreținerea sistemului va fi realizată de o întreprindere comună a celor trei companii.
Programată să înceapă să funcționeze în 2025, Linia Verde este planificată să circule de la nord la sud de Ierusalim, conectând cartierul de colonii Gilo la Muntele Scopus, trecând prin centrul orașului și prin cartierele de colonii Ramat Eshkol, Ma'alot Dafna și French Hill, facilitând semnificativ accesul între colonii și partea de vest a orașului.
Vagoane cu două etaje pentru Căile Ferate Israeliene
În ianuarie 2024, Alstom a obținut un contract în valoare de 260 de milioane de euro de la Căile Ferate Israeliene (ISR) pentru a produce 96 de vagoane cu două etaje. (Alstom)
Căile Ferate Israeliene joacă un rol semnificativ în consolidarea ocupației prin dezvoltarea unei infrastructuri care deservește în primul rând cetățenii și coloniștii israelieni, marginalizând palestinienii. Proiecte cheie, precum calea ferată de mare viteză A1, utilizează terenuri palestiniene confiscate în Cisiordania, încălcând astfel dreptul internațional. (WhoProfits)
Prin construirea de căi ferate care leagă coloniile de centrele urbane ale Israelului și care ocolesc comunitățile palestiniene, Israel Railways facilitează integrarea coloniilor în Israel, subminând perspectivele unui stat palestinian continuu. Aceste dezvoltări îi exclud pe palestinieni de la accesul la infrastructură, consolidând un sistem de control care susține ocupația.
Sistemul feroviar ușor Haifa-Nazareth
În mai 2024, Alstom, ca parte a consorțiului HN - Light Rail Line cu partenerii Electra Ltd. și Minrav Ltd., a semnat un contract pentru proiectarea, finanțarea, construcția, operarea și întreținerea unui sistem feroviar ușor între Haifa și Nazareth. Linia de 41 km va avea 20 de stații și se așteaptă să deservească aproximativ 120.000 de pasageri zilnic, reducând timpul de navetă.
Partea Alstom din proiect este evaluată la peste 700 de milioane EUR, inclusiv un contract de întreținere în valoare de aproximativ 140 de milioane EUR. Alstom va furniza și va întreține 54 de tramvaie Citadis pentru această linie. (Alstom)
Care sunt companiile din Cluj complice la genocid și apartheid în Palestina?
NTT (Corporația de Telegrafie și Telefonie Niponă) este o companie globală de tehnologie și telecomunicații, ale cărei laboratoare de cercetare urmăresc un spectru larg de tehnologii avansate, precum securitatea cibernetică, computarea cuantică și inteligența artificială.
Prin finanțarea start-up-urilor israeliene și prin producerea de cunoaștere în cadrul centrului său de cercetare, compania contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic-militar israelian. Mai mult, NTT a funcționat în ultimii ani ca intermediar politic între Israel și Japonia, contribuind la normalizarea relațiilor internaționale ale Israelului.
Colaborarea cu Israel
Laboratorul de Cercetare NTT din Israel colaborează cu Forțele de Ocupație Israeliene, în special în proiecte de securitate cibernetică și tehnologia informației. În ciuda lacunelor de informații publice privind colaborările dintre cele două, domeniile principale vizate de obicei includ:
Securitate Cibernetică - dezvoltarea de metode avansate pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor susceptibile la atacuri cibernetice, precum cercetarea și crearea de noi protocoale de securitate, sisteme de detectare a atacurilor și tehnologii defensive.
Inteligență Artificială - utilizare în analiză de date, modelare de prognoze și sisteme autonome, care pot contribui la îmbunătățirea eficienței operaționale și a proceselor de luare a deciziilor în cadrul IOF.
Analiză de Big Data - analiza unui volum mare de date în vederea extragerii informațiilor cu caracter pasibil de acțiune judiciară.
Computare Cuantică - explorarea potențialului computării cuantice de a soluționa probleme complexe care depășesc capacitățile computerelor clasice, inclusiv criptografie și comunicare securizată, elemente esențiale în scopuri militare.
Comunicare Securizată - asigurarea securității și rezistenței comunicărilor IOF în fața interceptărilor și hacking-ului. Implică dezvoltarea de noi tehnici criptografice și protocoale de comunicare securizată.
Colaborarea dintre NTT Data și IOF pune capacitățile companiei în slujba IOF, în vederea întăririi eficienței operaționale și în securitate, cu un focus pe cercetare de ultimă oră și dezvoltarea punctelor critice ale tehnologiei armatei israeliene.
Laboratorul de inovare al NTT din Israel a lansat un laborator cibernetic ofensiv și a recrutat cercetători și hackeri în domeniul securității cibernetice. Angajații laboratorului cibernetic s-au alăturat unei echipe internaționale, care include hackeri profesioniști din întreaga lume, al căror scop este să dezvolte capacitățile de securitate ale NTT, care gestionează tehnologii complexe și oferă soluții de afaceri într-o varietate de industrii din întreaga lume. Laboratorul de inovare din Israel intenționează să-și extindă capacitățile tehnologice în anul viitor, să recruteze suplimentari angajați relevanți și să promoveze activitatea în domeniul cercetării și dezvoltării. (CalcalistTech)
Investiții în ecosistemul tehnologic-militar
În martie 2021, NTT Finance, compania financiară de bază din cadrul grupului NTT, a anunțat înființarea NTT Finance Israel L.P., cu scopul de a stimula creșterea afacerilor, atât pentru grupul NTT, cât și pentru start-up-urile din Israel, facilitând oportunitățile potențiale de lansare a colaborărilor între afacerile lor, prin extinderea investițiilor de risc în start-up-uri IT. (NTT Finance)
Unul dintre start-up-urile israeliene susținute de fondul de investiții a fost Classiq, o companie care dezvoltă soluții software avansate pentru calculul cuantic, oferindu-și serviciile într-o gamă largă de domenii, inclusiv în sectorul aerospațial și al apărării. Echipa lor include nouă absolvenți ai programului Talpiot al IOF. Compania a fost selectată, împreună cu Quantum Machines, de către Autoritatea Israeliană pentru Inovație pentru a înființa centrul israelian de calcul cuantic, în care Elbit Systems servește drept partener strategic. (Calcalist Tech)
Intermediar politic
Pe lângă investiția directă în ecosistemul tehnologic militar israelian, NTT s-a dovedit a fi un important lobby-ist politic și intermediar între Israel și Japonia.
Înainte de a ocupa funcția de CEO și Președinte al NTT Innovation Laboratory Israel, Noa Asher a fost Șef al Misiunii Economice și Comerciale la Ambasada Israelului din Tokyo, din septembrie 2014 până în august 2020. În această calitate, a avut un rol esențial în promovarea relațiilor comerciale și economice dintre Israel și Japonia. Eforturile sale au îmbunătățit semnificativ colaborările dintre cele două țări, în special în domeniile tehnologiei și inovației. Sub conducerea sa, volumul investițiilor în Israel de către companiile japoneze a depășit pragul cumulat de 7 miliarde de dolari. Această perioadă a marcat o creștere substanțială a activităților economice și a parteneriatelor, punând bazele pentru rolul său ulterior ca CEO al NTT Innovation Laboratory Israel.
Kazu Yozawa, CEO al NTT Security, a subliniat creșterea semnificativă a bugetului de apărare al Japoniei, considerând-o o oportunitate de aur pentru companiile israeliene de securitate cibernetică de a colabora cu entități japoneze. (CalcalistTech)
În plus, în august 2022, Israelul și Japonia au semnat un acord de apărare pentru a îmbunătăți cooperarea în domeniul echipamentelor și tehnologiilor militare. Fostul ministru al Apărării din Israel, Benny Gantz, a declarat că acest acord „va consolida capacitatea de apărare a fiecărei țări, precum și contribuția noastră comună la pacea și stabilitatea din regiunile noastre și din întreaga lume.” (Jerusalem Post)
Aceste evoluții indică o colaborare în creștere între Israel și Japonia în sectorul apărării, NTT jucând un rol în promovarea parteneriatelor tehnologice.
Care sunt companiile din Cluj complice la genocid și apartheid în Palestina?
Bosch este o companie germană globală de inginerie și tehnologie, care operează în domenii variate, inclusiv în industria automotive, a bunurilor de consum, energie sau produse industriale.
Prin colaborările sale cu diverse companii israeliene implicate în Teritoriile Ocupate Palestiniene, Bosch se face complice la regimul de apartheid israelian, în mod indirect. De asemenea, prin finanțarea start-up-urilor israeliene și prin producerea de cunoaștere în cadrul centrului său de cercetare, compania contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic-militar israelian. Nu în ultimul rând, în urma comerțului său vast cu terțe părți, riscul ca nenumărate componente produse de Bosch să ajungă în vehiculele utilizate în genocidul din Gaza este exrtem de mare.
Colaborarea cu Israel
Bosch este activă în Israel de mulți ani, contribuind la diverse sectoare ale economiei israeliene. Bosch rămâne o companie discretă, informații care să confirme colaborări ale sale cu Forțele de Ocupație Israeliene nefiind ușor disponibile publicului. Însă Bosch este un furnizor de varii tehnologii, produse și servicii care servesc în multiple sectoare, inclusiv în cel militar.
De asemenea, compania operează Centrul de Cercetare și Tehnologie Bosch din Tel Aviv, înființat în 2016, care colaborează cu instituții științifice și start-up-uri, punând accentul pe tehnologia senzorilor, software și servicii.
Robert Bosch Venture Capital GmbH (RBVC), filiala Bosch de capital de risc, are un birou în Tel Aviv. Filiala de investiții a companiei are centre în doar patru țări din întreaga lume: Germania, Statele Unite, China și Israel. În prezent, RBVC are în portofoliu 13 companii israeliene, axate pe analiza datelor, dispozitive medicale, tehnologii de construcție și soluții IoT.
Bosch Rexroth, o altă filială Bosch, a achiziționat integral Elmo Motion Control cu 700 de milioane de dolari în septembrie 2022. Elmo, cu sediul în Petah Tikva, Israel, este specializată în soluții de control al mișcării, inclusiv servoacționări și controlere de mișcare, care deservesc industrii precum semiconductori, robotică și automatizarea industrială. Forțele de Ocupație Israeliene au ales servoacționările Gold Eagle de la Elmo pentru a fi utilizate în tancurile Merkava III în 2017.
Prin parteneriatele sale cu diverse companii israeliene, compania germană a finanțat entități care au contribuit la întărirea ocupației din Cisiordania
În parteneriat cu Electra Consumer Products, Bosch a înființat o unitate de producție IVAC (Încălzire, Ventilație și Aer Condiționat) în Ashkelon, Israel. Anunțată în 2020, această unitate își propune să producă și să distribuie produse IVAC la nivel global, vizând o cotă de 10% din piața europeană a pompelor de căldură în termen de patru ani.
Electra Consumer Products face parte din Electra Group, un conglomerat israelian cu diverse interese de afaceri. Grupul a fost implicat în mai multe proiecte în Cisiordania Ocupată, contribuind la dezvoltarea și întreținerea infrastructurii care sprijină coloniile israeliene. Electra Afikim este prezentă pe lista neagră a OHCHR a Organizației Națiunilor Unite a întreprinderilor comerciale active în coloniile ilegale ale Israelului, construite pe terenuri palestiniene ocupate ilegal.
Electra a participat la construirea de drumuri care îmbunătățesc conectivitatea între așezările israeliene și între așezări și Israel. În 2021, compania a obținut o licitație publică pentru un proiect semnificativ de infrastructură în Cisiordania, care vizează în principal îmbunătățirea circulației între așezările israeliene. (Dosarele Regjeringen)
Electra Infrastructure, o filială a Electra Ltd., a servit ca antreprenor principal pentru compania Hagihon în construcția instalației de tratare a apelor reziduale Og de lângă Nabi Musa în Cisiordania Ocupată. (WhoProfits)
Electra Afikim operează linii de autobuz care deservesc cel puțin 14 așezări israeliene din Cisiordania Ocupată, inclusiv zonele din jurul Ierusalimului. Compania deține o sucursală în așezarea Migdal Oz și centre de servicii în așezări precum Ma'ale Adumim, Givat Ze'ev, Kiryat Arba și Gush Etzion. (WhoProfits)
În martie 2021, Electra FM, o altă filială, a câștigat o licitație pentru exploatarea și întreținerea unei clădiri pentru Consiliul Regional Mateh Binyamin, situat în Cisiordania Ocupată. (WhoProfits)
Din cauza acestor activități, Electra Ltd. a fost criticată la nivel internațional. Consiliul de Etică pentru Fondul de Pensii al guvernului norvegian a recomandat excluderea Elco Ltd. și a filialei sale Electra Ltd. din portofoliul de investiții, citând contribuțiile la încălcări grave ale drepturilor persoanelor prin activități de construcție în legătură cu coloniile israeliene din Cisiordania Ocupată. (The Norwegian Ethics Council)
Aceste angajamente evidențiază rolul semnificativ al Electra în sprijinirea infrastructurii și a serviciilor legate de coloniile israeliene din Cisiordania Ocupată, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la respectarea dreptului internațional și a standardelor privind drepturile omului. Prin asocierea lor cu Electra, Bosch se face complice la aceste încălcări ale drepturilor omului.
Producția de componente automotive
Având în vedere faptul că Bosch furnizează soluții automotive pentru producători auto peste tot în lume, inclusiv pentru contractori din domeniul militar, risculca unele componente ale sale să se regăsească în vehicule militare ale forțelor israeliene este foarte mare. Pe baza informațiilor disponibile public, tabelul de mai jos indică o listă a companiilor din industria auto și produsele cunoscute ca fiind furnizate armatei israeliene, ce pot conduce către Bosch.
De ce suntem dispuși să credem că tehnologia poate aduce război, dar nu și pace?
Tehnologia poate fi dezvoltată și utilizată în multe moduri pentru a contribui la bunăstare și coeziune socială, la dezvoltarea unor comunități locale și societăți naționale și internaționale care să fie în mod egal juste și pașnice și chiar să contribuie la siguranța tuturor, unde oamenii sunt liberi de teamă, liberi de umilire, dezumanizare și violență.
De asemenea, tehnologia poate fi un sprijin pentru răspunsul în fața dezastrelor naturale sau pentru adaptarea la noi condiții de viață, care să prevină strămutări în masă, refugiați șamd și poate reprezenta o oportunitate la un nivel mai anevoios de atins de către instrumentele analoge sau de comunicarea directă de la persoană la persoană.
Tehnologia nu este neutră și trebuie folosită cu responsabilitate. Este esențial să chestionăm cum sunt folosite munca și timpul nostru în avansul tehnologiilor și, implicit, a uzului lor mai departe.
Trimite o scrisoare companiei
Chiar dacă lucrezi sau nu în domeniul tech, presiunile noastre nu trebuie să aibă granițe, ci să se multiplice.. Susține campania noastră și trimite și tu o scrisoare directorului fiecărei companii prin care să ceri suspendarea imediată a oricărei colaborări cu statul israelian, anchetat pentru genocid.
Apasă
aici
și trimite direct un mail către Gabriel Stanciu, directorul Alstom,
sau
aici
ca să copiezi textul scrisorii.
Apasă aici și trimite direct un mail către Daniel Barciuc, directorul Siemens, sau aici ca să copiezi textul scrisorii.
Apasă
aici
și trimite direct un mail către Maria Metz, directoarea NTT DATA,
sau
aici
ca să copiezi textul scrisorii.
Apasă
aici
și trimite direct un mail către Mihai Boldijar, directorul BOSCH,
sau
aici
ca să copiezi textul scrisorii.
Vorbește cu colegii tăi
Primul pas este mereu realizarea problemei. Este timpul să punem întrebări dificile echipelor noastre, liderilor noștri și nouă înșine.
Înțelegem pe deplin unde și cum este utilizată tehnologia noastră?
Există măsuri pe care le putem lua pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare sau pentru a integra măsuri de protecție direct în proiectele noastre?
Ce putem face noi, ca dezvoltatori și ingineri conștiincioși, pentru a identifica și a preveni utilizarea abuzivă înainte de a fi prea târziu?
Promovând aceste discuții, nu numai că îi protejați pe cei care ar putea fi vulnerabili la utilizarea abuzivă, în Gaza și nu numai, dar și consolidați integritatea companiei dumneavoastră. Împreună, să ne asigurăm că tehnologia pe care o construim funcționează pentru binele tuturor.
Prezintă aceste probleme firmei tale
Ca profesionist IT, vocea ta contează. Tehnologia pe care o creezi deține o putere imensă - o putere care poate ridica comunitățile sau, în mâini greșite, poate sprijini abuzurile împotriva drepturilor omului.
E momentul să ridici la locul de muncă întrebări despre etică, transparență și responsabilitate. Discută deschis cu echipa ta despre unde și cum ar putea fi folosite proiectele voastre și încurajează compania să prioritizeze drepturile omului ca valoare de bază.
Nu ezita să îți exprimi îngrijorările către departamentul de Resurse Umane. Scriindu-le, subliniezi necesitatea ca firma ta să adopte politici transparente, responsabile, care să protejeze împotriva utilizării neetice a tehnologiei sale.
Organizează-te împreună cu colegii
Să vă organizați împreună cu colegii de muncă poate fi o modalitate puternică de a pleda pentru responsabilitate etică în munca dumneavoastră. Unindu-vă, obțineți forța colectivă de a milita pentru transparență, de a cere ca proiectele să fie supuse unei evaluări etice și de a vă asigura că munca dumneavoastră este în conformitate cu principiile drepturilor omului.
Nu uitați că, în calitate de lucrători, aveți dreptul să vă exprimați îngrijorarea cu privire la impactul proiectelor voastre, fără a vă teme de represalii. Fie prin canale formale, grupuri informale sau eforturi de sindicalizare, acțiunea colectivă vă oferă o voce mai puternică pentru a modela politicile companiei și pentru a apăra tehnologia etică care prioritizează bunăstarea tuturor.
Drepturile voastre ca lucrători includ apărarea unui loc de muncă care valorizează atât inovația tehnologică, cât și responsabilitatea socială - organizați-vă împreună și faceți-vă auziți.
Împreună cu colegii tăi poți scrie scrisori colective către compania la care lucrați, puteți organiza evenimente în care să discutați despre problemele etice ale muncii în tech, precum și evenimente precum hackathon-uri pentru dezvoltarea de tehnologii care contribuie la bunăstarea celor mai vulnerabili.
Alăturați-vă campaniei noastre
Alăturați-vă campaniei noastre pentru a apăra drepturile omului în domeniul tehnologiei și pentru a ne asigura că produsele pe care le creați protejează comunitățile din întreaga lume, în loc să le distrugă.
Împreună, putem milita pentru responsabilitate, transparență și standarde etice în întreaga industrie. Prin unirea forțelor, ne amplificăm vocile și ne aducem preocupările în prim-plan, creând o mișcare care solicită companiilor să acorde prioritate umanității în fața profiturilor. Acesta este o oportunitate de a face o diferență reală, atât pentru oamenii din Palestina, cât și pentru milioanele de oameni afectați în fiecare an de război pretutindeni. Alăturați-vă nouă în construirea tehnologiei care împuternicește și protejează - împreună, putem crea o lume mai sigură și mai dreaptă.
Sistarea comerțului cu statul israelian până când acesta oprește campania de genocid în Gaza și pune capăt regimului de apartheid din Cisiordania și Ierusalimul de Est.
Oprirea tuturor colaborărilor de cercetare cu instituțiile israeliene până când sunt îndeplinite condițiile menționate anterior.
Sistarea oricărui comerț cu terțe părți implicate cu statul israelian până când sunt îndeplinite condițiile menționate la punctul 1.
Dezinvestirea din companiile care colaborează cu regimul israelian.
Sprijinirea victimelor genocidului și apartheidului, prin scheme de RSC îndreptate către cei afectați de acțiunile ilegale ale statului israelian.
Dacă vrei să te alături campaniei sau ai întrebări despre campania noastră, scrie-ne la
pscj.campaign@gmail.com
.
FAQ
Ce este PS.CJ?
Palestine Solidarity Cluj-Napoca (PS.CJ) este un colectiv care susține dreptul la libertate al poporului palestinian și oprirea complicității statului român și a companiilor prezente în România la oprimarea palestinienilor de către Israel. PS.CJ este un partener al mișcării internaționale Boycott, Divest and Sanctions (BDS).
Colectivul nostru este unul antirasist care se opune atât islamofobiei, cât și antisemitismului.
Ce este mișcarea Boycott, Divest and Sanctions (BDS)?
BDS este o mișcare globală pentru libertate, dreptate și egalitate. BDS susține principiul simplu conform căruia palestinienii au aceleași drepturi ca restul omenirii.
Mișcarea se inspiră din deceniile de rezistență populară palestiniană, din lupta anti-apartheid din Africa de Sud și din mișcarea pentru drepturile civile din SUA, printre altele.
Israelul ocupă și colonizează teritoriul palestinian, discriminează cetățenii palestinieni ai Israelului și refuză refugiaților palestinieni dreptul de a se întoarce la casele lor. Israelul menține un regim de ocupație, colonialism și apartheid asupra poporului palestinian.
Guvernele lumii nu reușesc sau nu vor să tragă Israelul la răspundere. Companiile și instituțiile ajută Israelul să oprime palestinienii. În replică, palestinienii fac apel la o campanie nonviolentă de boicot, dezinvestire și sancțiuni (BDS) împotriva Israelului.
Ce înseamnă apartheid? Este Israel un regim de apartheid?
Apartheid este un termen originar din limba afrikaans care înseamnă „separare” și se referă la un sistem instituționalizat de segregare rasială și discriminare. Conceptul este cel mai adesea asociat cu regimul de apartheid din Africa de Sud (1948–1994), unde guvernul a impus legi care separau populația pe criterii de rasă, oferind privilegii populației albe în detrimentul majorității de culoare. Principalele caracteristici ale apartheidului includ:
Segregare: Separarea oamenilor în funcție de rasă, etnie sau religie în zone de locuit, acces la resurse, educație și servicii.
Discriminare sistemică: Oprimarea unui grup prin legi și politici care limitează accesul la drepturi fundamentale, cum ar fi cetățenia, libertatea de mișcare, votul și proprietatea.
Reprimare violentă: Folosirea forței pentru a menține sistemul și pentru a înăbuși opoziția.
Mai multe organizații internaționale, organizații pentru drepturile omului și experți juridici au emis rapoarte care descriu situația din Israel și teritoriile palestiniene ocupate ca fiind un sistem de apartheid:
Human Rights Watch (HRW) – Raportul „A Threshold Crossed: Israeli Authorities and the Crimes of Apartheid and Persecution” (2021): HRW a concluzionat că autoritățile israeliene au adoptat politici de privilegii sistematice pentru evrei și de oprimare a palestinienilor, ceea ce constituie crime de apartheid și persecuție conform dreptului internațional.
Amnesty International – Raportul „Israel’s Apartheid Against Palestinians: Cruel System of Domination and Crime Against Humanity” (2022): Amnesty a afirmat că Israelul operează un sistem de apartheid împotriva tuturor palestinienilor, inclusiv cetățenilor arabi israelieni, locuitorilor din Cisiordania, Gaza și refugiaților palestinieni.
B'Tselem (Organizație israeliană pentru drepturile omului) – Raportul „A Regime of Jewish Supremacy from the Jordan River to the Mediterranean Sea: This is Apartheid” (2021): B'Tselem a declarat că întregul teritoriu controlat de Israel, de la râul Iordan la Marea Mediterană, funcționează sub un regim de supremație evreiască, care îndeplinește criteriile pentru apartheid.
ESCWA (Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia de Vest) – Raportul „Israeli Practices towards the Palestinian People and the Question of Apartheid” (2017): raportul ESCWA, comandat de ONU, a afirmat că Israelul practică un regim de apartheid împotriva întregii populații palestiniene.
Este legal să critici o companie privată?
Articolul 30 din Constituția României garantează dreptul la liberă exprimare, inclusiv dreptul de a face apel la boicot, atât timp cât nu sunt încălcate alte drepturi sau libertăți fundamentale. Este permis să îți exprimi opinia despre practicile sau produsele unei companii și să îi încurajezi pe alții să ia măsuri similare, atât timp cât acest apel este susținut de argumente reale.
Îndemnul la boicot împotriva companiilor care susțin anumite politici sau guverne controversate este o formă legitimă de protest cu o istorie bogată în toată lumea.
Este această o campanie de boicot?
Campania noastră nu este una de boicot, nefiind adresată publicului consumator, ci este o campanie de dezinvestire politică, care cere companiilor vizate să-și retragă activitățile și investițiile din Israel, un stat anchetat pentru genocid și implicat într-o ocupare ilegală a Cisiordaniei și a Ierusalimului de Est.
Nu cerem angajaților acestor companii să demisioneze sau să furnizeze informații confidențiale despre acestea, ci să solicite angajatorilor lor să respecte dreptul internațional și demnitatea palestinienilor. Asta ar însemna totodată și un avans în dezvoltarea unui mediu de lucru, unde cunoștințele, aptitudinile și timpul angajaților sunt folosite etic, cu responsabilitate și transparență.
Ce este dezinvestirea pe motive politice?
Dezinvestirea politică (sau divestment) este o strategie prin care investitorii își retrag fondurile dintr-o companie, industrie sau țară pentru a își exprima dezacordul față de politicile sau practicile acestora. Este o formă de activism economic utilizată pentru a exercita presiune politică sau morală asupra entității vizate, cu scopul de a provoca schimbări în comportament, politici sau structuri.
Prin campanii de dezinvestire, cetățenii își folosesc dreptul la liberă exprimare și protest pentru a cere companiilor implicate în afaceri cu entități private sau state care încalcă drepturile omului sau legislația internațională, să oprească colaborările cu acestea.
Această tactică a devenit populară în anii 70 în cadrul campaniei împotriva apartheidului din Africa de Sud, unde datorită presiunii publice, multe universități, guverne și organizații au adoptat politici de dezinvestire față de companiile asociate cu regimul apartheidului.
Este campania adresată doar angajaților celor 4 companii?
Campania nu este adresată doar angajaților celor 4 companii vizate.
Orice cetățean are dreptul de a trage la răspundere companiile din Cluj care colaborează cu entități care încalcă drepturile omului. Aceste companii profită de pe urma infrastructurii publice și de pe urma sistemului public de învățământ, ambele plătite din taxele noastre, ale tuturor. Aceste companii au o responsabilitate etică de a răspunde doleanțelor cetățenilor.
Dorim, de asemenea, ca angajații din sectorul tehnologic să-și pună întrebări despre modurile în care le este folosită muncă. Vedem în ultimii ani cum tehnologia de ultimă generație a devenit un instrument nu doar pentru îmbunătățirea vieții tuturor, dar și prea oprimarea celor mai puțin puternici. Îndemnăm toți lucrătorii din sector care cred că tehnologia ar trebui să fie utilizată pentru promovarea păcii și a bunăstării să se alăture campaniei.
Care sunt riscurile la care mă expun ca angajat?
Angajații au dreptul să își exprime preocupările legate de etică și să solicite ca munca lor să nu fie folosită pentru încălcarea drepturilor omului.
Acest drept este protejat de Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public din România, precum și de directiva UE 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale legislației Uniunii.